Prin această intervenție este sprijinită creșterea capacității parteneriale de bună guvernare locala și microregională, facilitarea schimburilor de experiență și de bune practici prin acțiuni comune, de cooperare în domeniile patrimoniu cultural material și imaterial, mediu și natură, turism, gastronomie, produse locale. Obiectivul orizontal al intervenției urmărește respectarea principiilor sustenabilității la nivelul teritoriului, în special în sectorul turistic (reducerea deșeurilor, a consumului de resurse generat), reziliență, digitalizare, economie circulară. Experiența proiectelor de cooperare inter-teritorială finalizate până în prezent, ne-a demonstrat că acțiunile de cooperare asigură eficient transferul de know-how către grupul țintă al proiectelor din teritoriile partenere și dezvoltarea de proiecte inovative în domenii prioritare de dezvoltare a propriului teritoriu. Nu în ultimul rând, prin această intervenție pot fi dezvoltate de proiecte noi prin care sunt valorificate/puse în practică concluziile studiilor realizate în cadrul proiectelor de cooperare din perioada de programare 2014-2020.
Apel de selecție Intervenția 5 – sesiunea 1/2026 Data postării: 21 octombrie 2026
Anunț lansare apel de selecție-interventia 5-sesiunea 1- 2026
Ghidul Solicitant interventia 5 FEADR – sesiunea 1 – 2026
Anexa 1 – Cerere de Finanțare DR-36 proiecte cooperare între GAL-uri-sesiunea 1- 2026
Anexa 2 – Declaratie privind contributia proiectului la tema unificatoare
Anexa 3 – Acord de cooperare (Formularul 1)
Anexa 4 – Mandat de reprezentare (Formularul 2)
Anexa 5 – Model Plan de actiune
Anexa 6 – Model Angajament valorificare diseminare
Anexa 7 – Model Declaratie raportare plati
Anexa 8 – Instrucțiuni privind evitarea creării de condiții artificiale
E1.2.6L FIȘA DE EVALUARE GENERALĂ (proiecte de cooperare între GAL-uri)
Fisa de evaluare GAL-criterii de eligibilitate si selectie locale




